Cine suntem?
Dacă nu ne-ai cunoscut încă, este timpul să o faci.
Noi suntem Irina și Corneliu Hoșliag, o familie cu rădăcini sănătoase și adânci în pământul bun și curat din Târgu Frumos, Iași. Poate ne cunoști de pe Facebook sau poate ai primit un coș de legume proaspăt cules și livrat de către noi, cu bucurie și grijă.
Așa începe, de fapt, povestea noastră: cu dragoste pentru pământ, cu mâinile în sol și cu sufletul în fiecare coș de legume livrat.
Cum a început povestea Legumele de acasă Iași
Totul a început într-o dimineață de iunie 2017, când am ieșit în grădină, am făcut câteva poze la ce creștea sub ochii noștri și, fără prea multe planuri, am creat o pagină de Facebook. Nu ne-am gândit atunci unde o să ajungem, dar știam un lucru: că vrem să facem bine ceea ce iubim. Așa a apărut Legumele de Acasă.
Eu, Irina, vin dintr-o lume creativă. Am studiat foto-video la Facultatea de Arte Vizuale și Design, din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași. Iar Corneliu e omul grădinii, inginer horticultor, cu formare în horticultură ecologică la USAMV Iași.
Primul coș de legume proaspete livrat: emoție și începuturi
Primul nostru coș a fost livrat pe 8 iulie 2017. Ținem minte și acum emoția. O emoție amestecată cu teamă și bucurie, cu întrebări și entuziasm. Ne-am ghidat după instinct și am pornit la drum cu valori simple, dar puternice: sinceritate, seriozitate și punctualitate.
Livrare de legume proaspete direct la tine acasă de la producător de legume din Iași
Pentru noi, fiecare livrare este o bucurie.
Cu timpul, am început să diversificăm coșurile cu legume, în funcție de sezon, pe care le livrăm săptămânal, acasă sau la birou, către clienții din Iași sau din împrejurimi. Luăm comenzi în timpul săptămânii, pregătim coșurile cu o zi înainte și livrăm personal, ca să fim siguri că totul ajunge în cea mai bună formă la fiecare client.
Unde ne găsești: magazin local și piață
Pentru a fi mai aproape de inima celor care ne îndrăgesc legumele, clienții ne pot trece pragul magazinului nostru din Palas Mall sau ne pot vizita, în fiecare sâmbătă, la Piața Păcurari, acolo unde tata Petru aranjează, cu mândrie, legumele proaspete.
Tradiție de familie și legume cultivate cu grijă
Pentru noi, legumele nu sunt doar produse. Sunt parte dintr-un mod de viață. În comunitatea noastră de ruși-lipoveni, legumicultura e o tradiție transmisă din generație în generație. Am învățat de la bunici și de la părinți ce înseamnă munca pământului, răbdarea, grija pentru natură. Noi am vrut să ducem tradiția mai departe și să le punem pe masă oamenilor legume crescute în ritmul lor, proaspete și sănătoase.
Recunoștință și dorința de a merge mai departe
Cu fiecare livrare, am prins curaj și încredere în noi. Am întâlnit oameni frumoși care știu să ne aprecieze munca. Dovada faptului că facem ceea ce trebuie sunt clienții mulțumiți, care revin mereu cu drag.
Ne place ceea ce facem, muncim cu drag, iar atunci când îți dorești ceva cu adevărat, visele devin realitate. Suntem recunoscători tuturor celor care au avut încredere în noi.
Vă mulțumim,
Familia Hoșliag